DESPRE CAPITALISM NUMAI DE BINE (III)
Partea a treia a acestei deslușitoarei și necesarei analize a Prof. univ. Nicolae Țăran de la Timișoara
5. De la CAER la UE
Refuzul sovieticilor de a accepta Acordul de la Bretton Woods reprezintă, în opinia mea, principala cauză care a determinat izbucnirea Războiului Rece în 1946. Iar după aceea au apărut NATO, CAER ÅŸi Tratatului de la VarÅŸovia. Această confruntare fără menajamente dintre capitalism ÅŸi socialism a durat până în 1990, atunci când CAER s-a autodizolvat.
Miza acestui conflict a fost de tipul: "câÅŸtigătorul va lua totul". Åži exact aÅŸa s-a întâmplat. După implozia CAER, autorităţile postcomuniste din această fostă "piaţă comună" s-au confruntat cu mari dificultăţi, adeseori insurmontabile, în ceea ce priveÅŸte reglementarea ÅŸi managementul procesului de tranziÅ£ie spre capitalism.
În primul rând, în toate aceste ţări nu existau rezerve valutare suficiente pentru derularea fiabilă a importurilor ÅŸi a exporturilor. Iar dacă au existat, ele nu au mai putut fi gestionate eficient datorită disoluÅ£iei sistemului planificării centralizate.
În fostul CAER nu era nevoie de asemenea rezerve. Dacă o intreprindere din România exporta mobilă în URSS, iar o altă intreprindere românească importa calculatoare din RDG, aceste tranzacÅ£ii erau cuantificate în ruble transferabile ÅŸi se derulau prin BICE, fără ca BNR să-ÅŸi bată capul să procure rezerve valutare.
În aceste condi?ii, rezervele valutare din ?ările membre ale CAER necesare pentru opera?ionalizarea comerÅ£ului cu ţările capitaliste erau insuficiente ÅŸi sporadice, deoarece aceste ţăr nu erau membre ale FMI. Din acest motiv, volumul schimburilor comerciale ale ţărilor din fostul CAER cu ţările capitaliste a atins praguri critice, iar stocurile de bunuri destinate comerÅ£ului exterior au fost vândute aproape pe nimic sau devalizate în 1990.
În al doilea rând, sistemele financiar-bancare din zona CAER erau complet diferite comparativ cu cele din economiile capitaliste.
În economiile capitaliste, rolul băncilor este acela de a pune în miÅŸcare consumul, producÅ£ia ÅŸi investiÅ£iile prin acordarea de credite în funcÅ£ie de fezabilitatea financiară a activităţilor creditate. În economiile socialiste, creditarea consumului, a producÅ£iei ÅŸi a investiÅ£iilor nu reprezintă un atribut al bancherilor, ci al decidenÅ£ilor politici.
În capitalism, deci, relaÅ£ia dintre costurile ÅŸi beneficiile proiectelor economice este primordială, iar în socialism nu contează prea mult nici costurile ÅŸi nici beneficiile, ci doar producÅ£ia.
Drept urmare, băncile din zona fostului CAER au continuat să plătească salarii în intreprinderile de stat ÅŸi după 1990, deÅŸi, aÅŸa cum am arătat, aceste companii nu-ÅŸi mai puteau exporta producÅ£ia, iar produsele fabricate pentru consumul intern nu mai erau rentabile datorită deprecierii monedelor naÅ£ionale în raport cu valutele de referinţă.
De exemplu, un turist american care vizita Rusia în 1992 putea cumpăra cu 1 dolar mărfuri ruseÅŸti care valorau 18,5 dolari în Å£ara sa natală!
AcelaÅŸi lucru s-a întâmplat ÅŸi în România: în 1990, zeci de mii de compatrioÅ£i treceau zilnic graniÅ£a de la MoraviÅ£a pentru a vinde la Belgrad sau la Novi Sad, tot ce se mai găsea atunci prin magaziile intreprinderilor sau în magazine. În acest context, s-au declanÅŸat procese inflaÅ£ioniste care au pus pe butuci ÅŸi intreprinderile ÅŸi băncile române?ti.
În al treilea rând, necesitatea stringentă a constituirii unor rezerve valutare strict necesare pentru derularea fezabilă a tranzacÅ£iilor comerciale cu ţările occidentale a implicat atât privatizarea intempestivă a companiilor de stat din economia reală ÅŸi a băncilor, multe dintre acestea fiind falimentare, cât ÅŸi deprecierea fără precedent a cursurilor de schimb ale monedelor naÅ£ionale.
În acest context, trecerea de la socialism la capitalism a implicat următoarea dilemă: suveranitate sau prosperitate?
Şi toată lumea a optat atunci pentru prosperitate.
Iar cele mai importante consecin?e ale acestei opţiuni au fost următoarele: reducerea drastică a numărului de locuitori datorită migra?iei externe şi pierderea suveranităţii economice datorită imputurilor de capital străin.
Eşantion | Populaţie (ml) | PIBPC (di) | PIBM | PPC | ||
1990 | 2017 | 1990 | 2017 | 2015 | 2017 | |
Cehia | 10,333 | 10,579 | 19.029 | 32.347 | 41,8 | 1,76 |
Slovenia | 1,999 | 2,066 | 16.228 | 31.340 | 26,3 | 1,45 |
Slovacia | 5,337 | 5,431 | 11.673 | 30.082 | 45,8 | 1,87 |
Estonia | 1,511 | 1,309 | 10.493 | 29.920 | 41,0 | 1,60 |
Lituania | 3,629 | 2,825 | 9.307 | 29.420 | 28,2 | 1,93 |
Polonia | 38,186 | 37,973 | 10.144 | 26.890 | 35,5 | 2,14 |
Ungaria | 10,375 | 9,805 | 17.099 | 26.847 | 52,5 | 1,90 |
Letonia | 2,677 | 1,950 | 8.756 | 25.180 | 33,5 | 1,79 |
România | 23,459 | 19,644 | 11.323 | 22.324 | 43,9 | 2,28 |
Croaţia | 4,730 | 4,149 | 11.838 | 22.247 | 35,3 | 1,89 |
Bulgaria | 8,716 | 7,061 | 12.957 | 19.754 | 32,7 | 2,69 |
G 11 | 110,952 | 102,792 | 12.291 | 26.231 | 39,1 | 2,02 |
G 17 | 334,577 | 406,812 | 21.886 | 30.877 | 21,9 | 1,14 |
Într-adevăr, datele precedente reflectă faptul că ţările ex-socialiste care au aderat la UE au înregistrat în ultimii 27 de ani o creÅŸtere semnificativă a produsului intern brut calculat în dolari internaÅ£ionali.
Cu toate acestea, rata medie a depopulării acestor ţări a fost în perioada menÅ£ionată de 7,4%, iar în Lituania, Letonia, Bulgaria ÅŸi România nivelul acestui indicator a atins praguri critice: 27,2%, <>22,2%, 19% ÅŸi 16,3%!
Oare ce viitor mai au aceste ţări?
Dacă extindem studiul de caz prezentat anterior la nivel global, putem observa că economia globală era acum trei decenii o economie unipolară, o economie în care exista o singură monedă cheie (dolarul american) ÅŸi o singură bancă globală de emisiune(Fed).
În prezent, însă, acest monopol american a devenit un oligopol după apariÅ£ia la începutul acestui mileniu a monedei euro ÅŸi a Băncii Centrale Europene (BCE).
Mai mult, "excepÅ£ionalismul" american a fost fisurat nu doar de bancherii ÅŸi de guvernele din Zona Euro (ZE), ci ÅŸi de Beijing ÅŸi de Kremlin. Cu alte cuvinte, lumea unipolară de acum trei decenii s-a transformat într-o lume multipolară. Oare de ce?
6. Marele joc global: minotarurul, dragonul ÅŸi ursul
În 1990, dolarul era singura valută cheie din SMI. Orice bancă de emisiune, cu excepÅ£ia Fed, nu putea emite atunci monedă naÅ£ională dacă această emisiune nu era acoperită în dolari americani.
Doar Banca Angliei şi Banca Japoniei (BJ) reprezentau atunci excepţii nesemnificative.
Mai mult, după ce preÅŸedintele Nixon a suspendat în 1971 convertibilitatea în aur a dolarului american, moneda cheie din SMI a devenit bancnota dolar, o bancnotă-aur fără acoperire în aur, o bancnotă pusă în circulaÅ£ie doar de către Fed. Iar procurarea acestei monede într-o Å£ară din fostul CAER implica fie obÅ£inerea de credite de la FMI, fie excedente comerciale cu ţările occidentale.
Din acest motiv esenÅ£ial, băncile de emisiune din ţările fostului CAER au intrat atunci în colaps, iar băncile comerciale ÅŸi sectoarele reale din economiile acestor ţări au fost scoase la licitaÅ£ie ÅŸi vândute cu mult sub valoarea lor contabilă.
Rusia, România ÅŸi Bulgaria au fost ţările cele mai afectate de colapsul CAER ÅŸi BICE.
ComerÅ£ul în ruble transferabile dintre aceste ţări a fost sistat intempestiv, iar comerÅ£ul lor cu ţările occidentale a devenit foarte greu de finanÅ£at de către propriile bănci, deoarece acestea nu aveau valută.
De exemplu, companiile ruseÅŸti care exportau petrol în perioada guvernului Gaidar nu-ÅŸi repatriau valuta, deoarece băncile ruseÅŸti erau falimentare. Iar aceÅŸti rusodolari au inundat atunci tot felul de conturi offshore. Åži acelaÅŸi lucru s-a întâmplat în România, în Bulgaria ÅŸi în toate celelalte ţări din fostul CAER.
Cu alte cuvinte, datorită penuriei de monede convertibile, economiile ţărilor din fostul CAER au intrat mai întâi în faliment, iar apoi "masa lor credală" a fost vândută la preÅ£uri derizorii. De aceea, cred că opinia conform căreia economia românească era în 1990 o imensă "grămadă de fier vechi" nu ar trebui criticată cu vehemen?ă.
În acest context, implozia CAER a reprezentat o enormă oportunitate politică, economică ÅŸi militară pentru SUA ÅŸi pentru aliaÅ£ii săi din UE: SUA a finanÅ£at "tranziÅ£ia spre capitalism" în Rusia, iar FranÅ£a, Germania, Olanda, Marea Britanie, ÅŸi Italia au făcut acelaÅŸi lucru în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria, Estonia, Letonia ÅŸi Lituania, respectiv în Slovenia ÅŸi CroaÅ£ia, după implozia Iugoslaviei. Două mega-afacereri de succes, nu?
Fără îndoială, extinderea Occidentului în fostul Bloc Sovietic a reprezentat o poveste de mare succes pentru cei care au iniÅ£iat, au organizat, au condus ÅŸi au finanÅ£at această extindere. De ce?
Pentru că extinderea Occidentului în fosta zonă de influenţă a URSS nu s-a făcut pe baza liberului arbitru, ci pe baza unor criterii de selecÅ£ie. Vae victis! Iar ţările care nu au îndeplinit aceste criterii, România ÅŸi Bulgaria, au devenit membre de rang inferior ale NATO ÅŸi ale UE.
Dar a meritat oare această renunÅ£are la suveranitatea politică, militară ÅŸi economică în contrapartidă cu beneficiile aferente: securitate ÅŸi prosperitate? Desigur, această întrebare este tardivă ÅŸi inutilă. Pentru că istoria nu se scrie cu dacă...
AÅŸa cum am arătat, Rusia condusă de Boris ElÅ£în se afla la sfârÅŸitul secolului XX, la fel ca ÅŸi în perioada Vremurilor Tulburi (Smutnîie Vremeni) din secolulele XVI ÅŸi XVII, într-un moment critic al existenÅ£ei sale.
După perestroika lui Gorbaciov ÅŸi venirea la putere a lui Boris ElÅ£în, Rusia a fost afectată dramatic de o implozie politică, economică ÅŸi socială extrem de violentă. Însă, după ce Vladimir Putin a preluat puterea, Rusia ÅŸi-a redobîndit, cu mari eforturi ÅŸi privaÅ£iuni, suveranitatea politică, diplomatică, economică, militară ÅŸi culturală.
Mai întâi, a fost stopat exodul spre Occident al dolarilor proveniÅ£i din exporturilor de hidrocarburi ÅŸi de bunuri tangibile.
Cu aceste resurse valutare au fost recapitalizate banca de emisiune, băncile comerciale şi marile companii exportatoare de hidrocarburi, reactoare atomice, armament, echipamente cosmice, aluminiu, cupru, minereuri, lemn şi cereale.
Nu în ultimul rând, Kremlinul a investit în mod prioritar valuta provenită din exporturi în învăţământ, servicii medicale, stimularea natalităţii, cercetare, armată ÅŸi în industria de armament.
Rezultatele acestei politici sunt incontestabile.
În acest moment, Rusia ocupă locul 6 la nivel global într-un clasament alcătuit în funcÅ£ie de valoarea PIB cuantificată în dolari internaÅ£ionali (di), ea fiind devansată în acest clasament de Germania cu doar 163 de miliarde di (4.170,84.007,8, miliarde di).
Dar cea mai importantă performanţă a Rusiei din perioada 1990-2016 o constituie volumul excedentelor sale comerciale externe: 1.914 miliarde dolari americani (da).
Într-un clasament alcătuit în funcÅ£ie de acest indicator, Rusia este devansată doar de China (3.439 miliarde da) ÅŸi este precedată de ?ările din ZE (1.797 miliarde da) ÅŸi de Japonia (1.088 miliarde da).
Spre deosebire de liderii sovietici, Mao Zedong a decis în 1973 o reformare radicală a modelului marxist de planificare ÅŸi de conducere centralizată a economiei chineze.
Artizanul acestei tranziÅ£ii emergente spre capitalism, într-o Å£ară guvernată ÅŸi în prezent după principii marxiste, a fost Deng Xiaoping.
Acest reformator genial a fost mult timp persecutat de liderii revoluÅ£iei culturale, care îl considerau un trădător al marxismului. De fapt, Deng Xiaoping nu a trădat marxismul.
Paradigma fundamentală a reformelor sale din agricultură, industrie, armată ÅŸi sectorul de cercetare al economiei chineze este extrem de factuală: - O economie planificată nu este un apanaj al socialismului, deoarece există planificare ÅŸi în capitalism, de asemenea există economie de piaţă ÅŸi în socialism.
Planificarea ÅŸi economia de piaţă sunt amândouă instrumente de control ale activităţilor economice. Rezultatele transformării economiei chineze într-o economie socialistă de piaţă pe baza viziunii lui Deng Xiaoping sunt fără precedent în istoria omenirii.
Astfel, produsul intern brut în preÅ£uri constante înregistrat de China în perioada 1980 - 2017 a crescut de la 712 miliarde la 21.095 miliarde di.
În cazul SUA, dinamica aceluiaÅŸi indicator a fost următoarea: 6664 vs 17.662 miliarde di.
Rezultă, deci, că economia Chinei a crescut în ultimii 37 de ani cu 9,6% (!), iar economia SUA, cu 2,7% în fiecare an.
În aceste condiÅ£ii, China a devenit, incontestabil, liderul economic al lumii. Åži astfel, profeÅ£ia lui HruÅŸciov din 1956 s-a adeverit, chiar dacă numai pe jumătate...
Va urma