Duble standarde-Români Uitaţi

ÎN SERBIA, românii trăiesc în două comunităţi cărora li se aplică standarde diferite în ce priveşte dreptul la păstrarea identităţii. La nord de Dunăre (în Voivodina) trăiesc 30.000 de români, 2% din populaţia provinciei, ei fiind majoritari în doar 17 sate. Au aici biserici şi dreptul la şcoală şi presă în limba română. Aceşti români au intrat în componenţa Serbiei la 1918 şi România a purtat lungi tratative cu statul vecin, pentru a le da măcar atâtea drepturi câte aveau sub statul austro-ungar. Apropo, ei se judecă fiindcă statul le-a luat clădirea ,,Luceafărul” din Vârşeţ construită de ei.

La sud de Dunăre trăiesc după recensământul din 2002, peste 45.000 români şi valahi, deci cu 50% mai mulţi în mod oficial decât în Voivodina. Chiar analişti sârbi spun însă că este vorba de poate 10 ori mai mulţi în realitate şi că în nici un caz nu pot fi mai puţini de 240.000.

O publicaţie oficială belgrădeană spune că ,,în ce îi priveşte pe românii timoceni recensămintele sunt confuze şi greu de explicat fiindcă ei sunt majoritari în zonă”. Din judeţele Branicevo, Bor, Pomoravlie şi Zaiecear avem o listă cu 150 de localităţi populate aproape exclusiv cu români. Acest lucru se poate verifica la faţa locului. Liderii românilor de acolo spun că ei trăiesc în proporţie însemnată în 300 de sate şi 20 de oraşe din ţinuturile numite popular Timoc, Homolie, Craina Negotinului şi Ţârna Reca.

Ei au intrat în componenţa Serbiei în 1833. Sub turci avuseseră dreptul la slujbă religioasă în limba română. Li se spunea “valahi” pentru că aşa li se spunea la 1800 tuturor românilor. Sub sârbi, slujba religioasă a devenit obligatorie în slavonă, iar când au apărut şcoli, acestea au fost exclusiv de limbă sârbă. La botez îşi puteau alege doar nume sârbeşti de pe o listă. Şi astăzi sutele de mii de români timoceni nu au dreptul nici măcar la un cuvânt în limba lor în şcoli, biserici sau presă. Pentru drepturile lor, România nu a intervenit niciodată serios pe lângă Belgrad. Nu a reuşit nici măcar să impună că ,,valah” este sinonim cu ,,român”. La fel de lipsiţi de drepturi sunt românii timoceni din zona Vidinului – Bulgaria.

“Marş din Serbia!”
După 1991 au început să apară şi în Timoc asociaţii politice şi culturale ale acestor fraţi ai noştri. Dincolo de dreptul de a înregistra oficial statutul, nu au primit nici un drept. Nici măcar un oficial român de rang semnificativ nu i-a vizitat. Şcolilor de acolo nu li se permite să colaboreze cu cele din România.

Când sunt invitaţi în România tineri timoceni, profesorii lor etnici români nu au curajul să îi însoţească pentru a nu îşi pierde serviciul. Formaţii culturale româneşti nu au voie să facă turnee acolo.

Abecedarele româneşti sunt confiscate de poliţie. Pe uşa sediului asociaţiei culturale Ariadnae Filum din Bor a fost scris în două rânduri “Marş din Serbia” şi au fost desenate obscenităţi, iar în 6 iunie 2005 au fost sparte ferestrele. România nu a luat poziţie.

Publicaţia din Kladovo, a Partidului Radical al lui Şeşeli, numarul din aprilie 2005, îl ameninţă pe Mihailo Vasilievici, (tel 00381642553007) neconcepând ca un român să lucreze în administraţie la resortul cultură-tineret.

Ţeapă transfontalieră
În “Asociaţia de colaborare transfrontalieră Dunărea 21” înfiinţată în 2002, România este reprezentată foarte, foarte slab în comparaţie cu Serbia şi Bulgaria. Zona cuprinde exact arealul populat compact cu români timoceni din Bulgaria şi Serbia.

Partea bulgară participă cu regiunea şi oraşele Vidin, Rujniţi, Macriş, Belogradcic, Lom, Kula, Dimovo şi Novo Selo, iar partea sârbă cu raioanele Zaiecear, Sokobania, Kladovo, Bolievaţ, Kniejevaţ, Bor, Negotin şi Maidanpec care fiecare are măcar câte un oraş. România participă domnilor, atenţie, doar cu oraşul Calafat şi comunele Poiana Mare, Desa, Cetate şi Ciupercenii Noi. Ne aşteptam toţi ca România să participe cu judeţele Mehedinţi şi Dolj, fiindcă acestea sunt la confluenţa frontierei celor trei ţări.

Euroregiunea are grupuri de lucru şi privind dezvoltarea culturii, educaţiei şi acţiuni ale tineretului prin care puteam aduce românii timoceni în contact cu instituţii de profil româneşti. Nu credem însă că putem fi parteneri importanti dacă suntem reprezentati doar de comuna Ciuperceni şi compania. Aşteptăm ca MAE să reuşească să stabilească echilibru în această euroregiune prin introducerea Doljului întreg şi Mehedinţului.

Biserică şi parastas interzise
Un tânăr preot român de 20 de ani din satul Malainiţa, raionul Negotin, a ridicat cu sprijinul credincioşilor în grădina sa, o biserică ortodoxă în care slujeşte în limba română. Poliţia din Negotin a obţinut o autorizaţie de demolare. Oficialităţi locale sârbe au cerut intervenţia armatei împotriva satelor valahe.

Biserica Ortodoxă Sârbă este cea care dă tonul şi care face presiuni pentru ca singura biserică românească din zonă să fie ori demolată ori trecută sub jurisdicţia ei.

Preotul Boian Alexandrovici (tel 00381638157209) a făcut un apel disperat Patriarhului Teoctist, de a-i lua biserica sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române.

Este greu de înţeles de ce biserica noastră nu a dat măcar un comunicat de sprijin pe această temă deşi i s-a cerut în genunchi de luni de zile să facă acest lucru.

Doar Daniil Stoenescu, Episcop-locţiitor de Vârşeţ şi-a luat inima în dinţi şi împotriva sfaturilor bisericii române şi împotriva ameninţărilor celei sârbe, l-a hirotonit ca preot, duhovnic, iconom stavrofor şi l-a numit protoiereu ortodox român de “Dacia Ripensis” în 5 iunie 2005.

Preotul este intimidat zi de zi şi chemat des pentru cercetări la poliţie pe această temă. La un parastas ţinut la Kolograşi (mănăstire ridicată de Mircea cel Bătrân) în 21 mai 2005 în memoria morţilor de la Rovine, poliţia a interzis oficierea acestuia, iar un grup de sârbi au strigat obscenităţi şi s-au dedat la violenţe fizice. Românii au intentat proces.

Consulat interzis
De un an de zile a mai apărut şi problema vizelor. Românii timoceni au cerut un consulat român la Bor, pentru a nu face drumuri de 600 de kilometri la Belgrad. Serbia nu a permis însă României acest lucru, iar diplomaţia noastră nu a insistat. Ba mai mult s-a lăsat păcălită obţinând un consulat la Vârşeţ care nu se justifică pentru că la 30 de kilometri este Belgradul unde este ambasadă.

Cea mai importantă comunitate românească după cea din Republica Moldova şi cea mai lipsită de drepturi o formează românii timoceni.

Oficialii lor, oficialii noştri Preşedintele Serbiei Boris Tadici a vizitat Bucureştiul şi comunitatea sârbă din Timişoara în 23-24 iunie 2005, dar nimeni nu i-a amintit despre problemele românilor din Serbia de est.

Ungaria a demonstrat României că o ţară poate rămâne prietenă alteia chiar dacă reclamă des, cu consecvenţă şi cu toate prilejurile, acordarea unor drepturi mai mari pentru conaţionalii săi.

Să urmăm acest exemplu şi să solicităm Serbiei, dar şi organismelor care monitorizează Serbia şi tuturor instanţelor internaţionale acordarea drepturilor fireşti românilor timoceni.

Trebuie demarat urgent procesul de introducere în şcolile de acolo a posibilităţii de a studia câteva ore de limbă română pe săptămână. Există deja programele şi manualele aprobate de ministerul sârb pentru românii din Voivodina.

Nici un oficial român de rang important nu a vizitat zona. Cât mai mulţi oficiali români să îşi treacă de acum pe agendă cât mai des demersuri în sprijinul acestei comunităţi româneşti. Sârbii vor să ascundă această comunitate până la asimilarea completă şi au cuvânt de ordine zicala “Da se Vlasi ne dosete!”-Ca românii (valahii) să nu-şi dea seama!

In Timoc, Traian Kostandinovici, vicepreşedintele Consiliului Minorităţii Române din Serbia (tel. 0038163052512, email trajan@formanet.co.yu) a deschis un birou al Consiliului şi în Kladovo, str. 22 Septembra nr. 10, la 1 iulie 2005, eveniment la care am participat.

Of presa (cui?) Cele de mai sus şi multe altele puteau apare ca titluri ale zilelor în jurnalele de ştiri. S-au întâmplat în zilele noastre (presupuse ale democraţiei, libertăţii cuvântului şi dreptului la informare).

Şi Serbia se vrea acum democrată şi în UE. Doar ignoranţa şi lipsa unei minime solidarităţi de neam fac ca aceste situaţii revoltătoare să nu ajungă pe ecrane şi în presa scrisă.

De această tăcere se bucură cei care sunt plătiţi să lucreze în politica externă pentru românii de peste hotare, sau pentru o lege a acestora - care nu mai apare. Cu atât mai mare cinste celor care publică cele de faţă.

ROMÂNI UITAŢI-Viorel Dolha-Asociaţia Învăţătorilor Ardeleni – preşedinte
Preluat din : http://ro.altermedia.info/romani-uitati

        Adaugă comentariu