Calendar
Dec 2018
DLMaMiJVS
      1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Maxime
  • "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona".
    (Albert Einstein)

  • "Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic".
    (Edmund Burke)

  • "Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni".

  • "Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea".
    (Rainer Maria Rilke)

  • Ai răbdare cu toate cele nerezolvate din inima ta Şi încearcă să iubeşti înseşi întrebările ... Nu căuta răspunsurile, ce nu ţi-ar putea fi oferite acum, pentru că n-ai putea să le trăieşti [oricum]. Ideea este, să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate ulterior, într-o zi departe în viitor, treptat, fără chiar să-ţi dai seama, tu îţi vei trăi drumul către răspuns.

  

DESPRE CAPITALISM NUMAI DE BINE (III)

 

Partea a treia a acestei deslușitoarei și necesarei analize a Prof. univ. Nicolae Țăran de la Timișoara

5. De la CAER la UE

Refuzul sovieticilor de a accepta Acordul de la Bretton Woods reprezintă, în opinia mea, principala cauză care a determinat izbucnirea Războiului Rece în 1946. Iar după aceea au apărut NATO, CAER şi Tratatului de la Varşovia. Această confruntare fără menajamente dintre capitalism şi socialism a durat până în 1990, atunci când CAER s-a autodizolvat.

Miza acestui conflict a fost de tipul: "câştigătorul va lua totul". Şi exact aşa s-a întâmplat. După implozia CAER, autorităţile postcomuniste din această fostă "piaţă comună" s-au confruntat cu mari dificultăţi, adeseori insurmontabile, în ceea ce priveşte reglementarea şi managementul procesului de tranziţie spre capitalism.

În primul rând, în toate aceste ţări nu existau rezerve valutare suficiente pentru derularea fiabilă a importurilor şi a exporturilor. Iar dacă au existat, ele nu au mai putut fi gestionate eficient datorită disoluţiei sistemului planificării centralizate.

În fostul CAER nu era nevoie de asemenea rezerve. Dacă o intreprindere din România exporta mobilă în URSS, iar o altă intreprindere românească importa calculatoare din RDG, aceste tranzacţii erau cuantificate în ruble transferabile şi se derulau prin BICE, fără ca BNR să-şi bată capul să procure rezerve valutare.

În aceste condi?ii, rezervele valutare din ?ările membre ale CAER necesare pentru opera?ionalizarea comerţului cu ţările capitaliste erau insuficiente şi sporadice, deoarece aceste ţăr nu erau membre ale FMI. Din acest motiv, volumul schimburilor comerciale ale ţărilor din fostul CAER cu ţările capitaliste a atins praguri critice, iar stocurile de bunuri destinate comerţului exterior au fost vândute aproape pe nimic sau devalizate în 1990.

În al doilea rând, sistemele financiar-bancare din zona CAER erau complet diferite comparativ cu cele din economiile capitaliste.

În economiile capitaliste, rolul băncilor este acela de a pune în mişcare consumul, producţia şi investiţiile prin acordarea de credite în funcţie de fezabilitatea financiară a activităţilor creditate. În economiile socialiste, creditarea consumului, a producţiei şi a investiţiilor nu reprezintă un atribut al bancherilor, ci al decidenţilor politici.

În capitalism, deci, relaţia dintre costurile şi beneficiile proiectelor economice este primordială, iar în socialism nu contează prea mult nici costurile şi nici beneficiile, ci doar producţia.

Drept urmare, băncile din zona fostului CAER au continuat să plătească salarii în intreprinderile de stat şi după 1990, deşi, aşa cum am arătat, aceste companii nu-şi mai puteau exporta producţia, iar produsele fabricate pentru consumul intern nu mai erau rentabile datorită deprecierii monedelor naţionale în raport cu valutele de referinţă.

De exemplu, un turist american care vizita Rusia în 1992 putea cumpăra cu 1 dolar mărfuri ruseşti care valorau 18,5 dolari în ţara sa natală!

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în România: în 1990, zeci de mii de compatrioţi treceau zilnic graniţa de la Moraviţa pentru a vinde la Belgrad sau la Novi Sad, tot ce se mai găsea atunci prin magaziile intreprinderilor sau în magazine. În acest context, s-au declanşat procese inflaţioniste care au pus pe butuci şi intreprinderile şi băncile române?ti.

În al treilea rând, necesitatea stringentă a constituirii unor rezerve valutare strict necesare pentru derularea fezabilă a tranzacţiilor comerciale cu ţările occidentale a implicat atât privatizarea intempestivă a companiilor de stat din economia reală şi a băncilor, multe dintre acestea fiind falimentare, cât şi deprecierea fără precedent a cursurilor de schimb ale monedelor naţionale.

În acest context, trecerea de la socialism la capitalism a implicat următoarea dilemă: suveranitate sau prosperitate?

Şi toată lumea a optat atunci pentru prosperitate.

Iar cele mai importante consecin?e ale acestei opţiuni au fost următoarele: reducerea drastică a numărului de locuitori datorită migra?iei externe şi pierderea suveranităţii economice datorită imputurilor de capital străin.

Eşantion Populaţie (ml) PIBPC (di) PIBM PPC
1990 2017 1990 2017 2015 2017
Cehia 10,333 10,579 19.029 32.347 41,8 1,76
Slovenia 1,999 2,066 16.228 31.340 26,3 1,45
Slovacia 5,337 5,431 11.673 30.082 45,8 1,87
Estonia 1,511 1,309 10.493 29.920 41,0 1,60
Lituania 3,629 2,825 9.307 29.420 28,2 1,93
Polonia 38,186 37,973 10.144 26.890 35,5 2,14
Ungaria 10,375 9,805 17.099 26.847 52,5 1,90
Letonia 2,677 1,950 8.756 25.180 33,5 1,79
România 23,459 19,644 11.323 22.324 43,9 2,28
Croaţia 4,730 4,149 11.838 22.247 35,3 1,89
Bulgaria 8,716 7,061 12.957 19.754 32,7 2,69
G 11 110,952 102,792 12.291 26.231 39,1 2,02
G 17 334,577 406,812 21.886 30.877 21,9 1,14
ml - milioane locuitori, PIBPC - produsul intern brut în preţuri constante pe locuitor, di - dolari internaţionali (dolarul internaţional este un etalon monetar care are aceeaşi putere de cumpărare în toate ţările lumii), PIBM - ponderea companiilor multinaţionale, exprimată în procente, în produsul intern brut realizat de companiile non-financiare, PPC - puterea de cumpărare a dolarului într-o anumită ţară comparativ cu cea din SUA, G 17 - celelalte state din UE. Sursa:

Într-adevăr, datele precedente reflectă faptul că ţările ex-socialiste care au aderat la UE au înregistrat în ultimii 27 de ani o creştere semnificativă a produsului intern brut calculat în dolari internaţionali.

Cu toate acestea, rata medie a depopulării acestor ţări a fost în perioada menţionată de 7,4%, iar în Lituania, Letonia, Bulgaria şi România nivelul acestui indicator a atins praguri critice: 27,2%, <>22,2%, 19% şi 16,3%!

Oare ce viitor mai au aceste ţări?

Dacă extindem studiul de caz prezentat anterior la nivel global, putem observa că economia globală era acum trei decenii o economie unipolară, o economie în care exista o singură monedă cheie (dolarul american) şi o singură bancă globală de emisiune(Fed).

În prezent, însă, acest monopol american a devenit un oligopol după apariţia la începutul acestui mileniu a monedei euro şi a Băncii Centrale Europene (BCE).

Mai mult, "excepţionalismul" american a fost fisurat nu doar de bancherii şi de guvernele din Zona Euro (ZE), ci şi de Beijing şi de Kremlin. Cu alte cuvinte, lumea unipolară de acum trei decenii s-a transformat într-o lume multipolară. Oare de ce?

6. Marele joc global: minotarurul, dragonul şi ursul

În 1990, dolarul era singura valută cheie din SMI. Orice bancă de emisiune, cu excepţia Fed, nu putea emite atunci monedă naţională dacă această emisiune nu era acoperită în dolari americani.

Doar Banca Angliei şi Banca Japoniei (BJ) reprezentau atunci excepţii nesemnificative.

Mai mult, după ce preşedintele Nixon a suspendat în 1971 convertibilitatea în aur a dolarului american, moneda cheie din SMI a devenit bancnota dolar, o bancnotă-aur fără acoperire în aur, o bancnotă pusă în circulaţie doar de către Fed. Iar procurarea acestei monede într-o ţară din fostul CAER implica fie obţinerea de credite de la FMI, fie excedente comerciale cu ţările occidentale.

Din acest motiv esenţial, băncile de emisiune din ţările fostului CAER au intrat atunci în colaps, iar băncile comerciale şi sectoarele reale din economiile acestor ţări au fost scoase la licitaţie şi vândute cu mult sub valoarea lor contabilă.

Rusia, România şi Bulgaria au fost ţările cele mai afectate de colapsul CAER şi BICE.

Comerţul în ruble transferabile dintre aceste ţări a fost sistat intempestiv, iar comerţul lor cu ţările occidentale a devenit foarte greu de finanţat de către propriile bănci, deoarece acestea nu aveau valută.

De exemplu, companiile ruseşti care exportau petrol în perioada guvernului Gaidar nu-şi repatriau valuta, deoarece băncile ruseşti erau falimentare. Iar aceşti rusodolari au inundat atunci tot felul de conturi offshore. Şi acelaşi lucru s-a întâmplat în România, în Bulgaria şi în toate celelalte ţări din fostul CAER.

Cu alte cuvinte, datorită penuriei de monede convertibile, economiile ţărilor din fostul CAER au intrat mai întâi în faliment, iar apoi "masa lor credală" a fost vândută la preţuri derizorii. De aceea, cred că opinia conform căreia economia românească era în 1990 o imensă "grămadă de fier vechi" nu ar trebui criticată cu vehemen?ă.

În acest context, implozia CAER a reprezentat o enormă oportunitate politică, economică şi militară pentru SUA şi pentru aliaţii săi din UE: SUA a finanţat "tranziţia spre capitalism" în Rusia, iar Franţa, Germania, Olanda, Marea Britanie, şi Italia au făcut acelaşi lucru în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania, respectiv în Slovenia şi Croaţia, după implozia Iugoslaviei. Două mega-afacereri de succes, nu?

Fără îndoială, extinderea Occidentului în fostul Bloc Sovietic a reprezentat o poveste de mare succes pentru cei care au iniţiat, au organizat, au condus şi au finanţat această extindere. De ce?

Pentru că extinderea Occidentului în fosta zonă de influenţă a URSS nu s-a făcut pe baza liberului arbitru, ci pe baza unor criterii de selecţie. Vae victis! Iar ţările care nu au îndeplinit aceste criterii, România şi Bulgaria, au devenit membre de rang inferior ale NATO şi ale UE.

Dar a meritat oare această renunţare la suveranitatea politică, militară şi economică în contrapartidă cu beneficiile aferente: securitate şi prosperitate? Desigur, această întrebare este tardivă şi inutilă. Pentru că istoria nu se scrie cu dacă...

Aşa cum am arătat, Rusia condusă de Boris Elţîn se afla la sfârşitul secolului XX, la fel ca şi în perioada Vremurilor Tulburi (Smutnîie Vremeni) din secolulele XVI şi XVII, într-un moment critic al existenţei sale.

După perestroika lui Gorbaciov şi venirea la putere a lui Boris Elţîn, Rusia a fost afectată dramatic de o implozie politică, economică şi socială extrem de violentă. Însă, după ce Vladimir Putin a preluat puterea, Rusia şi-a redobîndit, cu mari eforturi şi privaţiuni, suveranitatea politică, diplomatică, economică, militară şi culturală.

Mai întâi, a fost stopat exodul spre Occident al dolarilor proveniţi din exporturilor de hidrocarburi şi de bunuri tangibile.

Cu aceste resurse valutare au fost recapitalizate banca de emisiune, băncile comerciale şi marile companii exportatoare de hidrocarburi, reactoare atomice, armament, echipamente cosmice, aluminiu, cupru, minereuri, lemn şi cereale.

Nu în ultimul rând, Kremlinul a investit în mod prioritar valuta provenită din exporturi în învăţământ, servicii medicale, stimularea natalităţii, cercetare, armată şi în industria de armament.

Rezultatele acestei politici sunt incontestabile.

În acest moment, Rusia ocupă locul 6 la nivel global într-un clasament alcătuit în funcţie de valoarea PIB cuantificată în dolari internaţionali (di), ea fiind devansată în acest clasament de Germania cu doar 163 de miliarde di (4.170,84.007,8, miliarde di).

Dar cea mai importantă performanţă a Rusiei din perioada 1990-2016 o constituie volumul excedentelor sale comerciale externe: 1.914 miliarde dolari americani (da).

Într-un clasament alcătuit în funcţie de acest indicator, Rusia este devansată doar de China (3.439 miliarde da) şi este precedată de ?ările din ZE (1.797 miliarde da) şi de Japonia (1.088 miliarde da).

Spre deosebire de liderii sovietici, Mao Zedong a decis în 1973 o reformare radicală a modelului marxist de planificare şi de conducere centralizată a economiei chineze.

Artizanul acestei tranziţii emergente spre capitalism, într-o ţară guvernată şi în prezent după principii marxiste, a fost Deng Xiaoping.

Acest reformator genial a fost mult timp persecutat de liderii revoluţiei culturale, care îl considerau un trădător al marxismului. De fapt, Deng Xiaoping nu a trădat marxismul.

Paradigma fundamentală a reformelor sale din agricultură, industrie, armată şi sectorul de cercetare al economiei chineze este extrem de factuală: - O economie planificată nu este un apanaj al socialismului, deoarece există planificare şi în capitalism, de asemenea există economie de piaţă şi în socialism.

Planificarea şi economia de piaţă sunt amândouă instrumente de control ale activităţilor economice. Rezultatele transformării economiei chineze într-o economie socialistă de piaţă pe baza viziunii lui Deng Xiaoping sunt fără precedent în istoria omenirii.

Astfel, produsul intern brut în preţuri constante înregistrat de China în perioada 1980 - 2017 a crescut de la 712 miliarde la 21.095 miliarde di.

În cazul SUA, dinamica aceluiaşi indicator a fost următoarea: 6664 vs 17.662 miliarde di.

Rezultă, deci, că economia Chinei a crescut în ultimii 37 de ani cu 9,6% (!), iar economia SUA, cu 2,7% în fiecare an.

În aceste condiţii, China a devenit, incontestabil, liderul economic al lumii. Şi astfel, profeţia lui Hruşciov din 1956 s-a adeverit, chiar dacă numai pe jumătate...

Va urma

        Adaugă comentariu


 
Categorii
Starea vremii
Statistici
Sunteti al vizitator