Calendar
Feb 2024
DLMaMiJVS
    1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
Maxime
  • "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona".
    (Albert Einstein)

  • "Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic".
    (Edmund Burke)

  • "Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni".

  • "Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea".
    (Rainer Maria Rilke)

  • Ai răbdare cu toate cele nerezolvate din inima ta Şi încearcă să iubeşti înseşi întrebările ... Nu căuta răspunsurile, ce nu ţi-ar putea fi oferite acum, pentru că n-ai putea să le trăieşti [oricum]. Ideea este, să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate ulterior, într-o zi departe în viitor, treptat, fără chiar să-ţi dai seama, tu îţi vei trăi drumul către răspuns.

  

VREMURI DE RĂSCRUCE

 

Omul, prin croirea primordială a statutului său, ar fi trebuit să fie un stăpân binevoitor și grijuliu al tot ceea ce era în nișa sa existențială, stăpânind și Timpul, în această nișă, prin împlinirea menirii sale.

Din nefericire, constatăm în aceste ciudate și dezamăgitoare vremuri, omul nu-și mai este, uneori, de prea multe ori, prieten și binevoitor, nici sie însuși! Într-o lume încă amorțită, răul se mișcă lejer, impunându-și strategiile imunde. Răul, care nu se împiedecă de mărunțișuri diverse, precum bunul simț, obrazul, normele de conduită, legitățile firii, moralitatea, etica firescului și cam tot și orice ar fi parte constitutivă și definitoare a Normalului, a Vieții, profitând de această amorțeală, atacă, cucerește și subjugă zone tot mai mari din tot ce ne înconjoară și definește ca Oameni și Umanitate.

Din nefericire, foarte mulți oameni cu greu reușesc să se smulgă din acaparantul vârtej al multitudinii problemelor diurne, care tinde să absoarbă toată atenția și energiile multora, zi de zi, paralizându-le capacitatea de a fi peste vremi! Din puținul timp ce-i mai rămâne omului contemporan, după vămuirea hulpavă a sa de către acaparatoarele activități diurne, ca angajat mai ales, din puținul ce mai rămâne, bună parte se risipește la alte flămânde mâncătoare de timp: emisiuni tembelizatoare cu fufe și gagii, cu bârfe, certuri, fapte antisociale sau de moravuri ușoare. Și uite așa trece ziua și trec zilele și trece viața, în superficialitate și nimicnicie …

Asemenea oameni ”ocupați”, mai au timp să se ocupe de propria devenire spirituală, care e singura ce înseamnă Rost și definește Rostul? Dar într-o lume inundată de cascadele de nimicnicie deversate de mass media, de discursurile politice și de așa zișii ”formatori de opinie”, câți mai știu asta? Iar dacă ei înșiși nu mai știu asta, cum pot aprecia astfel de valori? Pe cale de consecință, dacă ei nu cunosc și nu apreciază, pot ei propovădui și transmite astfel de valori generațiilor tinere? Evident nu!

Sigur, mai sunt încă oameni ce au beneficiat ei înșiși în cadrul familiilor lor, copii fiind, de șansa unui start în viață, conform valorilor perene, ce le-au fost transmise de bunici, părinți, dascăli, conjuncturile sociale în care s-au format, având în propria ființă o solidă Scară de Valori, care nu s-au clătinat în a aprecia Normalul, Viul, Firescul, Ziditorul și Dăinuitorul. S-a văzut și la Referendum.

Ciudat este că și alții, care se presupune că au beneficiat și ei înșiși de aceleași condiții de evoluție, au ajuns să aibă atitudini de neînțeles, vis-a-vis de un firesc al Vieții, într-un moment de cumpănă pentru acest popor și poate, chiar pentru umanitate, în perspectivă!?!

Oameni despre credeai că sunt născuți și crescuți în ambianța plăcut protectoare a așezatei comunități creștine a satului, unde normele ancestrale de conviețuire se bazau pe credință, bun simț, bună cuviință, onoare, bună vecinătate și întrajutorare – valori ce au definit acest neam în dăinuirea sa istorică – care bănuiai că și-au asumat și trăiesc în și prin aceste valori, promovându-le într-un firesc al lor și al vieți, constați cu neplăcută surpriză, că nu sunt așa!?!

Pleci de la premisa firească, a acelorași valori sădite în sufletele lor și în educația lor. Te întrebi atunci, cum e posibil? Ce-a putut să se întâmple cu ei? Ce putea să le șteargă sau să le deformeze percepția asupra Valorilor Fundamentale ale Omului, ca să nu zic sufletele? Sub imperiul a ce se află ei, de susțin acum, agresiv – unii dintre ei – atitudini contrare părinților și stră părinților lor, față de ce le-a dat viață lor înșiși și chiar copiilor lor? Straniu, nu? Ce i-ar putea face să se manifeste pe dos, față de legi existențiale fundamentale și ne conciliabile, ce sunt însăși baza și condiția Vieții?

Poate fi oare ceva mai presus de logica și condiția Fără De Care Nu Se Poate Să Exiști Tu Însuți Și Toți Cei Dragi Ție?

Cariera, apartenența la diverse organizații, aspirațiile de ”împlinire”, dorința de a fi ”în cărți”, să fie? Sumele încasate anterior, oferite cu larghețe, pe diferite motive, pentru ei sau apropiați lor, de care au beneficiat toți, ca familie? (Vedeți, ciudat, ca familie!)

Să fie accesul la servicii, posturi și funcții călduțe și frumos remunerate, vreme îndelungată? Să fie promovările avute sistematic și liniștitor? Să fie statutul social și imaginea generate de tot acest lung șir? Să fie prezența în ”lumea bună”? Să fie ”ordinul pe unitate”? Să fie poziționarea stabilă în ”rezerva de cadre”? Să fie lipirea rapidă de diverse oportunități ”create”? Să fie câte un pic din fiecare și/sau toate la un loc? Poate amenințările primite, sau teama? Dumnezeu știe!

Oricum, toate sunt cuantificate, cu asupra măsură, acolo unde-și au sorgintea și produc, după cum s-a văzut, efecte. Efecte nenorocite! Oare merită ceva, poate fi ceva în viața noastră, în Ciclul Vieții, în care suntem fiecare dintre noi câte o verigă, să plătim cu propria conștiință, cu propriul Rost? Păi atunci, care-ar mai fi Rostul?

Mi-e greu să înțeleg, oricât încerc, eu nu pot să accept c-ar putea fi, oricare dintre motivele enumerate mai sus și/sau oricare altele, care să mă motiveze pe mine să fiu capabil să fac asta. Aș prefera să mor, decât să decad atâta! Ce rost mai are viața, fără demnitate și omenie? Ar mai fi viața Viață? Nu, sigur, nu!

Cum să te mai poți uita în ochii oamenilor, ai familiei, ai copiilor și nepoților de acum și din viitor? Dar cu ochii sufletului, la părinți și la Dumnezeu? Și-n fața Dreptului Judecător cum te prezinți?

Dacă ne-a fost dat să trăim astfel de vremuri, înseamnă că în noi, în fiecare din noi, Dumnezeu a sădit cele necesare pentru a face față la masivele amenințări la adresa Vieții, am fost trimiși acum, tocmai pentru a o salva. Cerurile de Lumină contează pe noi, pe fiecare dintre noi, facem parte din Arhistrategia de Lumină a Tatălui Ceresc. Să nu uităm asta.

E vremea implicării, a mobilizării, a participării asumate la salvarea, menținerea și perpetuarea Vieții, ca parte a ei!

Edmund Burke, atât de adevărat avertizează: ”Tot ce-i trebuie răului ca să reușească este ca oamenii buni să nu facă nimic”!

Cu credință și nădejde, Ioan Savu, Timișoara

        Adaugă comentariu


 
Categorii
Starea vremii
Statistici
Sunteti al vizitator