SCRISOARE CĂTRE PATRIARHUL ROMÂNIEI
700 de persoane, inclusiv arhitecţi, profesori universitari, medici, ingineri, economişti sau simpli cetăţeni i-au transmis o scrisoare deschisă Patriarhului Daniel, în care îi cer să ţină seama de dorinţa credincioşilor din vestul ţării şi anume de a-l vedea pe ÎPS Ioan Selejan, Episcop al Harghitei şi Covasnei, în demnitatea de Mitropolit al Banatului. Alegerile vor avea loc marţi, 16 decembrie.
Preafericite Părinte Patriarh,
De pe plaiurile Banatului copilăriei Preafericirii Voastre, din Cetatea de Scaun a Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş - Timişoara eliberării conştiinţei de Neam, manifestată de atâtea ori în istoria noastră - noi, cei care cinstim Biserica noastră, o seamă de reprezentanţi ai Bisericii treze și active a Domnului, cu fiiesc respect, ne adresăm Preafericirii Voastre, la un moment de cumpănă.
Cerinţele de azi, dar mai ales de mâine, ale Banatului şi ale oamenilor care cu truda veacurilor însângerate, la răscruce de drumuri şi interese multiple, într-o istorie zbuciumată, au menţinut şi făcut să strălucească Credinţa Creştină Ortodoxă a Românilor de aici, după rugăciune multă către Sfânta Treime, călăuziţi şi prin mijlocirea Sfântului Iosif, discutând cu mulţi semeni implicaţi în Viaţa Bisericii din Banat, de pe multiple paliere sociale, de la omul de rând la reprezentanţi de seamă ai vieţii universitare şi academice, cumpănind adânc şi responsabil, în faţa Domnului, a harnicilor oameni ai Banatului, a copiilor şi nepoţilor noştri, ne fac să ne exprimăm dorința şi nădejdea că Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului trebuie să fie un vrednic urmaş al Înaltului nostru - IPS Nicolae - aşa cum l-a înscris cu sfinţenie în testamentul său: „Rog pe Atotputernicul Dumnezeu să contribuie la alegerea unui ierarh corespunzător care să continue cele întreprinse până acum, spre folosul Bisericii şi al credincioşilor”.
Având convingerea că înţelegeţi importanţa așezării pentru noi, credincioşii din Timişoara şi din întregul ținut istoric, pe scaunul Sfântului Iosif de la Partoş, Ocrotitorul Banatului, ocupat până de curând, cu vrednicie, de Înaltul nostru - IPS Nicolae - a unui ierarh demn de acest scaun, în credinţa şi speranţa noastră, cu înțelepciunea Preafericirii Voastre și a Ierarhilor Bisericii, călăuziți de Duhul Sfânt, înscăunat va fi IPS Ioan Selejan, Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei, ale cărui fapte de o viaţă - credința activă, gândirea, înțelepciunea, hotărările în pace, trăirea și zidirea - îl recomandă a încununa aşteptările noastre, ale IPS Nicolae şi ale Mântuitorului Iisus Hristos.
Ştim că Preafericirea Voastră și Înalții Ierarhi, veți da răspuns pe măsura aşteptărilor noastre, dar și ale multor credincioși, slujitori și ierarhi, călăuziți de Duhul Sfânt, cumpănind bine şi din suflet, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, a celor ce avem încredere în înţelepciunea Preafericirii Voastre, arătându-vă, ca întotdeauna, Părinte Înţelept al Bisericii, fiind cu adevărat, după cum bine aţi dovedit de atâtea ori, neinfluiențat de interesele de moment ale diferiţilor „potentaţi ai zilei”, care ”sunt și nu sunt”, pe mulți ”vâturându-i valurile vremurilor”, de multe ori.
Avem deplina încredere că veți fi, ca întotdeauna, ”peste vremi”, ca un reper pe Calea spre Domnul, pentru credincioşii Timişoarei, Banatului şi ai Poporului Român.
Anexăm tabelele cu numele şi semnăturile unei mici părți a susținătorilor.
Timişoara, 08.12.2014