Calendar
Feb 2024
DLMaMiJVS
    1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
Maxime
  • "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona".
    (Albert Einstein)

  • "Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic".
    (Edmund Burke)

  • "Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni".

  • "Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea".
    (Rainer Maria Rilke)

  • Ai răbdare cu toate cele nerezolvate din inima ta Şi încearcă să iubeşti înseşi întrebările ... Nu căuta răspunsurile, ce nu ţi-ar putea fi oferite acum, pentru că n-ai putea să le trăieşti [oricum]. Ideea este, să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate ulterior, într-o zi departe în viitor, treptat, fără chiar să-ţi dai seama, tu îţi vei trăi drumul către răspuns.

  

România şi românii mai au şansă!

 

"Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi ..."

Am citit de curând, un interviu luat la începutul acestui an, d-lui Academician Florin Constantiniu, de către Ion Longin Popescu. Sunt gândurile unui om sfâşiat de durere, din dragoste de ţară şi poporul român! Întrebat ce-şi doreşte în anul ce tocmai a început atunci, cu multă durere şi dezgust, răspunde:

"Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor."

În primul moment, te năuceşte această deznădejde a unui om aflat în mare suferinţă. E unul dintre cei cărora le pasă! Care nu se lasă ameţit şi amorţit de cei ce au răvăşit ţara, o fură, o secătuiesc, o răvăşesc, îi împrăştie poporul în cele patru vânturi, pregătindu-se s-o cedeze lupilor flămânzi, ce deja au înşfăcat hălci din ea. Mai spune distinsul academician:

"Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii."

Dureros de adevărat! Ne uităm în jurul nostru şi constatăm că parcă am fi într-un război continuu. Cu noi înşine, între noi, cu ceilalţi ... Dar mai ales cu Ţara! Cu Istoria ei, cu Strămoşii, cu Eroii ei, cu Credinţa, cu Limba Română. Constatăm cu durere că politicienii postrevoluţionari, în marea lor majoritate, din ticăloşie, frică, neştiinţă, complicitate, nepăsare, neimplicare, sau prostie, au făcut ca "în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie"!

Năucitor! Şi noi, trăitorii de azi în România, suntem părtaşi cu aceşti trădători de Ţară şi Neam, la dezastru! Cum? Lăsându-ne prostiţi de ei şi alegându-i, sau neprezentându-ne la vot, fiind pasivi, acceptând cam tot ce ni se bagă pe gât, etc. Dar nu numai atât. Facând noi înşine lucrurile de mântuială, în general, aruncând totul în derizoriu, trecând nepăsători pe lângă mizeria din noi şi dintre noi, şmecherind şi trăindu-ne viaţa într-o zeflemea continuă...

Noi am devenit cei mai mari duşmani ai noştri, după cum se vede. Cei ce ne conduc, coordonaţi de cei ce au o strategie clară, pentru a ne dezarticula ca Naţie, ne-au atacat pe rând toate valorile cele mai importante. Şcoala a fost totdeauna şi rămâne, cea care, dacă e bine ocrotită şi dezvoltată, alături de Credinţă, ajută la formarea unei generaţii tinere sănatoase la minte, ca o bună premisă a viitorului unui Popor, ce rămâne puternic numai dacă oamenii ce-l compun, împărtăşesc acelaşi set de valori.

Atacarea şcolii şi a celorlalte valori fundamentale, e cale sigură pentru dezarticularea unui popor şi dezmembrarea unei ţări. După cum se vede, există căi multiple pentru a torpila învăţământul: demobilizând dascălii prin diverse tracasări, schimbând tot timpul regulile, văitându-i pe elevi ce mult au de învăţat şi greu le este să înveţe (de parcă ar avea altă treabă), etc. " ... coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie "să-şi facă temele acasă", şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice."

Istoria ce e o valoare de căpătâi, memoria unei Naţii, e masacrată, distorsionată şi golită de conţinut. Cică pentru a nu solicita mintea elevilor, nu trebuie să reţină datele istorice! Cum pot fi înţelese evenimente istorice, cauzele ce le-au determinat, efectele lor, dacă nu sunt legate de date, de o cronologie a lor?

"Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural".

Ar fi nevoie să înţelegem că suntem în întregime responsabili, în faţa lui Dumnezeu, a strămoşilor şi a urmaşilor noştri, pentru premisele create venirii pe aceste plaiuri a unor entităţi elevate din Cerurile de Lumină ale Tatălui Ceresc, sau pentru lipsa lor. Am primit de la Domnul această frumoasă şi bogată ţară, dar dacă ne comportăm ca nişte inconştienţi, cu criminală nepăsare, acest minunat dar se va lua de la noi şi se va da la alţii mai vrednici!

După ce prin trădarea clasei politice Ţara şi Poporul au fost sărăcite, în numele economisirii unor bani ce se ştia ca vor lipsi, se încearcă împărţirea vinovată a României, ce apoi în numele euroregiunilor, va fi dezagregată şi ciuntită prin recombinare cu alte regiuni din vecinătate, din ţări vecine.

Să vă dau un exemplu: Zona Banat - judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin, împreună cu judeţe din Ungaria şi Serbia, vor forma Euroregiunea Dunăre - Criş - Mureş-Tisa, care va avea o Capitală, cu nişte Aleşi Regionali (un fel de Parlament Zonal, cu şefi şi Guvern Regional cu o strategie economică, administrativă şi politică probabil fundamental diferită de cea a unei Românii Întregi şi ne dezbinate.

Strategii de acest fel s-au mai folosit cu succes, producând efecte nefaste de sute de ani, în Africa, de exemplu. Uitaţi-vă la harta Africii si vedeţi cum sunt trasate frontierele cu rigla şi echerul. Au fost în mod deliberat împărţite comunităţi etnice relativ unitare, în 3-4 ţări uneori, fiind ţinute în cadrul aceloraşi graniţe triburi ce se duşmăneau de moarte! Asta pentru că în timp ce se războiau între ele, în cadrul aceloraşi graniţe, aceste comunităţi adverse, nu se puteau uni şi nu-şi puteau identifica bine şi clar, adevăraţii duşmani, cei care-i instigau şi exploatau de fapt.

Mai sunt şi numeroase alte exemple în lume, de instigare a diferite comunităţi etnice sau religioase, pentru a putea fi dezbinate şi folosite pentru a destabiliza şi controla o regiune - şiiţii cu suniţii în Iraq, musulmanii albanezi cu creştinii sîrbi în Cosovo, catolicii croaţi şi sloveni cu ortodocşii sîrbi, în fosta Jugoslavie, etc.

La nivel de Parlament European, numărul de locuri de parlamentari va fi mai mic pentru România Rămasă, deci şi ponderea României, importanţa ei la luarea deciziilor Comunitare va fi mult diminuată, practic nesemnificativă.

Gândiţi-vă în plus la încurajarea criminală, cu ţinutul secuiesc, în numele intereselor de a rămane la guvernare cu orice preţ, a acestui guvern Boc şi a preşedintelui ţării (?!?), plătind cu Ţara, cu Sângele Străbunilor şi cu Viitorul Urmaşilor! Imaginaţi-vă acum cam ce va mai rămâne din vechea Dacie!

"Clasa politică postdecembristă nu a avut - indiferent de partid - nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul."

Această clasă politică a distrus în 21 de ani nu numai infrastructura economică, nu numai resursele subsolului, nu numai vestigii ale trecutului şi dăinuirii noastre pe aceste plaiuri ci şi speranţa de mai bine a unui popor. Milioane de oameni calificaţi în diferite domenii, din cauza lipsei unui interes naţional al acestei clase politice şi a unei strategii naţionale, măcar schiţate dacă nu bine definite, au pribegit în toate punctele cardinale, făcând de regulă munci necalificate, distrugându-şi familiile şi viitorul multor copii. Tinerii cei mai bine pregătiţi în şcolile noastre, ne având nicio şansă acasă, pleacă aiurea, risipindu-se resurse uriaşe ale acestui popor!

"...Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura "opera" nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic ... Proteste ca în Grecia - leagănul democraţiei - sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee ... o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate ..."

Fără a fi adeptul unor manifestări violente (şi în timpul Revoluţiei am căutat calea dialogului, a comunicării), cred şi eu că ar fi fost vremea, şi cu atât mai mult, acum este, să spunem un nu hotarât acestei clase politice vândute unor interese străine Ţării! Liderii sindicali sunt de fapt aripa blegită şi dovedit coruptă, a celor ce ar fi avut nevoie să fie uniţi şi fermi, în a se opune abuzurilor de toate felurile.

"Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari?"

Bună parte din intelectuali e prinsă în fel de fel de "societăţi discrete", care-i deturnează spre cauze globaliste şi deci vădit anti naţionale, jenându-se să vorbească de valorile acestui popor, că nu-i trendy! Societatea civilă e amorţită şi total ineficientă! Presa e în bună parte aservită şi controlată de cei cu interese obscure! Atunci care-ar fi soluţia?

Masonii, cei ce spun că ei au avut o contribuţie importantă la 1848, la 1859 şi la Marea Unire, sunt cei ce acum pun în mare pericol soarta Ţării! Prin subordonarea, în baza unui jurământ de supunere necondiţionată, faţă de acele forţe, ei rămân captivi permanent acestora şi chiar dacă ar avea bunăvoinţă, nu mai pot. Sunt legaţi prin jurământ şi ajutorul primit, prin funcţii, etc. Dealtfel orice construcţie ce nu e facută şi apoi întreţinută de oameni în şi cu Credinţă, e de multe ori în pericol să se prăbuşească, mai devreme sau mai târziu!

Pentru a dăinui această Ţară şi acest Popor, ar trebui ca Imnul, Simbolurile de pe Stema de Stat, să fie menite Domnului şi această aspiraţie dătătoare de Sens Fundamental, să fie consfinţită în Constituţie!

Această aspiraţie, referirea la Dumnezeu, la nădejdea ajutorului Său, există în imnurile şi constituţiile multor altor state (Marea Britanie, Ţările Baltice, noua constituţie a Ungariei, etc.).

Ar fi poate interesant să vă spun, pentru cei mai fără un orizont al Credinţei clar, că s-au făcut de către oameni de ştiinţă cercetări, în diferite ţări, în legătură cu influenţa Rugăciunii, a Crucii facute peste apă sau alimente, la preparare şi înainte de consumare a alimentelor, în diverse situaţii şi conjuncturi!

Rezultatele consemnate de aceste echipe de cercetători, cu metode şi tehnologii moderne, în laboratoare bine utilate, sunt mai mult decât elocvente. De exemplu Masaru Emoto, un cercetător japonez, încercânt să vad ă efectele diferitelor influienţe asupra apei. A expus la influinţe diferite, mostre de apă luate din aceeaşi sursă, în acelaşi moment, apoi le-a îngheţat, studiind forma de cristalizare, pe care a fotografiat-o, la fiecare situaţie în parte.

Toate mostrele ţinute la influenţe rele, nu au făcut reţele cristaline, având o atare amorfă. Cele ce au fost expuse unor influenţe benefice, la cristalizare au dat forme frumoase, echilibrate, asemănătoare imaginii unui fulg de zăpadă. Printre altele, a expus mostre la intonarea a aproape 60 de imnuri a tot atâtea ţări diferite. Toate cele ce au fost în influenţa unor imnuri ce conţineau referiri la Dumnezeu, şi la năzuinţa acelor popoare spre Dumnezeu, cristalizarea a fost frumoasă, la celelalte era îngheţarea unei tulburări! Cum vi se pare?

N-ar trebui oare să ne de dea de gândit şi acest lucru? Noi încă dormim, ne îndemnăm la trezire şi ne mândrim că ne tragem din "doi bărbaţi cu braţe tari"! Ce prostie... Ar trebui să ne regândim, fiecare dintre noi, atitudinea faţă de propria Viaţă, primită ca un dar de mare preţ, de la Domnul! Ar fi nevoie, la nivelul de furnică, al oricăruia dintre noi, oricât de neimportanţi am părea în proprii noştri ochi, să gândim, să simţim, să vorbim şi să ne manifestăm altfel! Altfel decât până acum, pentru că rezultatele, propria noasră viaţă, ne nemulţumesc!

Cei care ne conduc, în ce direcţie ne conduc? E direcţia bună? Aşa vi se pare? "Să trăiţi bine!" Ar trebui să vedem ce e cu adevărat important, să nu ne mai lăsam încâlciţi în toate nimicurile, duşi ca viţeii la tăiere, de o adunătură de trădători de Dumnezeu şi de Neam!

Vi se pare c-ar fi complicată schimbarea? Nu ştiţi de unde s-o apucaţi? Păi e destul de simplu. Să ne amintim de ce zicea Bill Gates: "De vrei să ai ce n-ai avut, fă ce încă n-ai făcut!" Fiecare dintre noi, oriunde am fi - acasă, la serviciu, cu vecinii, cu rudele, cu alţi oameni necunoscuţi - în orice situaţie, dar în orice situaţie, să facem ce n-am făcut încă! Să ne trăim viaţa conform LEGII NOI:

"Faceţi celorlalţi ceea ce vreţi să vă facă ei vouă ", "Să vă iubiţi unul pe altul, aşa cum v-am iubit eu" şi "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa"!

Este exact ce n-am făcut până acum, cea mai mare parte dintre noi, decât poate sporadic, fără convingere şi asumare. Am trăit după principiile Legii Vechi, după Legea Talionului, şi uite unde am ajuns, şi noi şi lumea! E o dovadă de prostie să faci în fiecare zi la fel, şi să aştepţi rezultate diferite! Văzând că mai suntem păsuiţi încă de Ceruri, o vreme, hai să ne schimbăm...

Ar fi vremea să ne gândim la Esenţe, la ceea ce ne Zideşte, la a ne manifesta în Direcţii Binecuvântate!

Cu încredere,
Ioan Savu, Timişoara

        Adaugă comentariu


 
Categorii
Starea vremii
Statistici
Sunteti al vizitator