Tatăl meu
A plecat la Domnul, în 5 februarie 2013. Am fost lângă el, și chiar citeam Acatistul de mulțimire către Tatăl Ceresc. Era un om cunoscut, în multe sate, din jurul Lugojului și al Buziașului. Numele lui era Nicolae, dar toți îl știau de Lăiță. Ar fi făcut, la 23 mai, 86 de ani.
A fost tatăl meu. A fost un OM. Un caracter puternic, pe care sistemul comunist nu l-a putut îndoi! Era perioada anilor 1950 - 1955.
A fost un om drept. Pentru el nu erau jumătăți de măsură. Pentru el, lucrurile erau, ori Albe ori Negre! A refuzat să se înscrie în colhoz. Chiar și atunci când ceilalți s-au supus.
Impozitele ce i le-au pus pe pământ, depășeau cu mult, valoarea recoltei muncite greu. Dobânzile restanțelor imposibil de plătit, erau imense, pentru a-l îngenunchia. I s-a spus că dacă se înscrie în colhoz, nu va mai avea niciun fel de datorii. A refuzat.
Recoltele ni le luau imediat după recoltare, din câmp, nu mai ajungeau acasă. Voiau să-l supună, sau să ne extermine.
Ne-au luat cărămizile pregătite pentru casă nouă, din curte, vitele din grajd, oile, păsările din curte, hainele din casă, alimentele pregătite pentru iarnă, cam tot. A preferat să piardă aproape tot ce a avut, dar n-a cedat.
Chiar și sub amenințarea pistolului pus în piept, a refuzat să se supună. Eram de față, cu sora mea și mama. Eram mici și speriați. Mama a făcut șoc și a leșinat, crezând că-l împușcă. Toată viața, ea a rămas cu afecțiuni mari la inimă. Nu l-au împușcat, dar ne-au obligat să părăsim casa. A fost un om dârj, cu caracter puternic. A preferat să moară cu întreaga familie, decât să îngenuncheze.
Am scăpat cu viață, dar au fost ani grei.
A fost binecuvântat cu 5 nepoți și 10 strănepoți.
La cererea sa, a fost înmormântat în costum național.
În timpul ceremoniei creștine de înmormântare, cerul acoperit de nori s-a deschis și, un fascicol de raze, i-a mângâiat obrazul senin.
Domnul să-i trimită Călăuzitori de Lumină, și să-i facă parte bună în Rai!
Ioan Savu, Timișoara
vizitator