CEL CE-ȘI VORBEȘTE ȚARA DE RĂU, E CA CEL CE-ȘI VIOLEAZĂ MAMA
E nevoie să înțelegem că nu putem să ne permitem să maculâm totul, cu netrebnicia noastră. Dacă mai avem un picuț de moralitate și bun simț în noi, oricât de decăzuți am fi, e nevoie să rămână în noi, niște repere minimale de lumină și de omenie. ALTFEL, SUNTEM DECĂZUȚI DIN CONDIȚIA DE OM!
Acest text a apărut pe pagina de facebook a Pr.Mihai-Andrei Aldea. Părintele Mihai-Andrei Aldea este etnolog şi scriitor.
ROMÂNIA PUTE, TRANSILVANIA PUTE, MOLDOVA PUTE… SAU MINTEA TA?
Am văzut de mai multă vreme că e la modă să dai vina pe alţii.<>/br>
Acu, or fi alţii de vină pentru multe. Dar să tot dai vina pe alţii pentru toate este patologie. Patologie de copil răzgâiat ajuns la vârste ce ar trebui să fie ale maturităţii sau chiar senectuţii.
Am văzut pe mulţi care se plâng în fel şi chip de România, sau de Transilvania, sau de Moldova sau…
Se plâng spunând că România e aşa şi pe dincolo (de rău), sau Transilvania e aşa şi pe dincolo, sau Moldova…
De fapt ei sunt aşa şi pe dincolo. Şi, în primul rând, desprinşi de realitate, puşti răzgâiaţi rămaşi imaturi până la sfârşitul vieţii.
Culmea este că aceiaşi oameni se uită cu nesaţ la filme cu eroii care luptă singuri împotriva unui val de nedreptăţi, citesc Victor Hugo sau Alexandre Dumas…
Şi nu văd cum, în toată mizeria în care se află, adevăraţii eroi îşi iubesc enorm ţara, chiar şi atunci când sunt persecutaţi cumplit şi chiar ucişi în numele ei.
“Contele de Monte-Cristo” (de Al. Dumas) este un asemenea exemplu.
În această carte sunt înfăţişate epoci cumplite din istoria Franţei, pline de nedreptat, abuz, silnicie, crimă, ură, laşitate, mizerie…
Şi în toată această carte respiră neîncetat iubirea faţă de Franţa, mândria de a fi francez, asumarea situaţiei Franţei ca un punct de plecare în îndreptarea lucrurilor.
Eram odată în străinătate.
Eram cu ceva români, dar şi cu mai mulţi străini care ştiau româneşte. Unii aveau doar afaceri în România, alţii şi familii mixte.
Fusesem rugat – de aceea eram acolo – să vorbesc despre istoria României, ceea ce am şi făcut.
Pentru mulţi a fost emoţionant, aveau întrebări, aveau lacrimi în ochi. Dar cineva era (român) foarte supărat! Şi a început să-mi spună:
“Părinte, ştii ce? România e o ţară de … “
Şi, după un substantiv care ţine de excreţie, a continuat cu felurite injurii şi insulte la adresa României. Tăceam. Acest lucru îl mulţumea se pare, foarte mult, aşa că a încheiat cu un zâmbet victorios.
Atunci i-am spus:
“Cine îşi vorbeşte de rău ţara este la fel cu cel care îşi violează mama!”
A clipit din ochi şi a zis:
“Poftim?!?”
“Cine îşi vorbeşte de rău ţara este violator de mamă!” – i-am răspuns din nou, calm şi clar.
Şi pentru că se holba la mine, i-am explicat trist, aproape cu lacrimi în ochi:
“Ţara nu ţi-o alegi, mama nu ţi-o alegi. Oricine poate pleca dintr-o casă săracă spre a câştiga avere. Oricine poate pleca dintr-o ţară săracă din acelaşi motiv. Dar a-ţi vorbi de rău mama sau ţara pentru că nu sunt perfecte, a le batjocori mai ales pentru că alţii le-au batjocorit deja te face complice cu batjocoritorii. E ca şi cum cineva ţi-ar viola mama şi o violezi şi tu spunând că e curvă.
Cine îşi vorbeşte de rău ţara este violator de mamă.”
Omul s-a învineţit la faţă, a fost la un pas de violenţă fizică, apoi a ieşit din sală.
Înainte să închidă uşa, deja izbucniseră, neaşteptat, aplauze.
Aplaudau NU românii, ci străinii. Care s-au apropiat, m-au felicitat şi mi-au spus:
“Ne-am săturat de românii care îşi vorbesc de rău ţara!”
Deci nu România pute, nu Transilvania pute, nu Moldova pute, pute mintea celor care cred aşa ceva.
Nu merg lucrurile bine în România?
Luptă să le îndrepţi!
Nimic mai mult, nimic mai puţin.
Nu eşti în stare?
Poţi pleca.
Este o opţiune onestă.
Orice altceva te transformă într-un trădător.
Părerea mea.
Autorul: Mihai Șomănescu
Nădăjduiesc să dea de gândit, multora, care, fără discernământ, își exhibă propriile frustrări și neputințe, de trăitori în ei și în afara lor, fără Dumnezeu!
Domnul să ne Lumineze pe fiecare și pe toți, să ne putem înțelege Rostul. Ne-am născut aici, pentru că exact aici, și numai aici, în aceste condiții, punând în valoare, cu abnegație, ce-a sădit Dumnezeu în noi, tocmai pentru a Rezolva lucrurile.
A fugi de o sarcină dificilă, atunci când e evident că e nevoie de aportul meu, e o dovadă clară de lașitate, de neasumare a Rostului!
Dacă nu sunt capabil să înțeleg, să-mi asum și să aplic aceste minimale condiții, m-am născut degeaba!
Cu respect și nădejde,
Ioan Savu
