O statistică şocantă
După cum este cunoscut, RomĂnia a fost afectată Ăn anul trecut de o dezastruoasă recesiune. Ăn consecinţĂ, Ăn 2009 produsul intern brut a scăzut Ăn termeni reali cu 8,5% față de anul precedent. Din cĂte Ămi dau seama (şi nu cred că greșesc), acest declin este fără precedent Ăn ultimele șase decenii.
Ă�Ă�Ă� Oare de ce? Emil Boc și âexperțiiâ săi (plătiţi cu salarii de două sau trei ori mai mari decĂt salariul premierului Vladimir Putin) consideră că acest declin catastrofal a fost determinat Ăn mod exclusiv de recesiunea din Occident (mai ales cea din UE).
Ă�Ă�Ă� Conform acestei opinii, preluată şi de preşedintele Băsescu, ceea ce s-a ĂntĂmplat anul trecut nu se va mai ĂntĂmpla şi Ăn acest an, deoarece Occidentul a ieşit din criză, iar noi trebuie doar să aşteptăm cuminţi un nou val providenţial de investiţii occidentale şi vom scăpa astfel de actualele probleme.
Ă�Ă�Ă� Evident, există din ce Ăn ce mai puţini compatrioţi naivi care să accepte un asemenea basm. Cu toate acestea, numărul romĂnilor care evaluează cu luciditate consecinţele actualului dezastru economic este, din păcate, extrem de mic. Următorul studiu de caz este edificator Ăn acest sens.
Ă�Ă�Ă� Conform datelor oficiale, la Ănceputul lunii decembrie 2009 numărul salariaţilor din RomĂnia scăzuse la 4,367 milioane. Numărul salariaţilor a continuat să scadă şi Ăn lunile care au urmat, astfel că Ăn prezent numărul de salariaţi din RomĂnia a atins un prag critic: 4,2 milioane. Dacă luăm Ăn considerare faptul că 200.000 de salariaţi din sectorul privat au devenit de la 1 februarie 2010 şomeri temporari (şomaj tehnic), rezultă că numărul efectiv al salariaţilor din Romania este Ăn acest moment de 4 milioane.
Ănainte de orice, acest nivel al muncii salariate reprezintă un minim istoric raportat la ultimile cinci decenii, iar faţă de 1989 numărul de salariaţi din RomĂnia a scăzut acum la jumătate! Pe de altă parte, un asemenea nivel al muncii salariate indică, fără echivoc, un fenomen socio-politic extrem de riscant şi de periculos care afectează de cĂteva luni RomĂnia: masificarea procesului de excludere socială.
Ăntr-adevăr, conform datelor oficiale numărul elevilor şi al preşcolarilor din RomĂnia este Ăn acest moment de aproape 4 milioane, numărul studenţilor de 0,6 milioane şi numărul pensionarilor de 5,7 milioane. Rezultă că Ăn acest moment cel puţin 11 milioane de romĂni ar trebui să fie, ca să spun aşa, Ăn cĂmpul muncii, pentru că altfel nu ar putea supravieţui decĂt prin indemnizaţii de şomaj, asistenţă socială, avere sau activităţi ilicite.
Dacă la cei 4 milioane de salariaţi din RomĂnia adaugăm şomerii (1 milion), romĂnii care lucrează Ăn agricultură (2 milioane) şi Ăn străinătate (1 milion), respectiv patronii şi liber profesioniştii (0,5 milioane), rezultă că singurele resurse posibile de supravieţuire pentru cel puţin 2,5 milioane de romĂni sunt asistenţă socială, averea, munca la negru, cerşetoria, hoţia şi Ăn cea mai veche meserie din lume.
Ăn sfirşit, dacă luăm Ăn considerare numărul de asistaţi social şi numărul infim de rente viagere, rezultă că numărul romĂnilor afectaţi Ăn mod tragic de fenomenul excluderii sociale este de cel puţin 1,5 milioane (7% din totalul populaţiei). Desigur, nivelul critic al excluderii sociale implică atĂt evaluări de tip cantitativ, dar mai ales de tip etic şi politic. Conform primului criteriu, Ăntr-o ţară Ăn care ponderea populaţiei cu venituri de cel mult 2 euro pe zi a crescut la aproape o treime, un nivel al excluderii sociale de 7% faţă de totalul populaţiei şi de aproape 14% Ăn raport cu resursele umane este un nivel critic.
Ăntr-o astfel de ţară, capitalistă sau necapitalistă, democratică sau nedemocratică, membră sau nemembră NATO şi UE, poate izbucni Ăn orice moment un cataclism socio-politic devastator. Ca să nu mai vorbim de faptul că la ultimele alegeri prezidenţiale din RomĂnia sute de mii din cei excluşi involuntar de pe piaţa muncii şi-au vĂndut opţiunile electorale pentru o farfurie de ciorbă, un litru de ulei sau o halbă de bere.
Ăn aceste condiţii, ce fel de relevanţă juridică şi etică mai au reglementările naţionale şi internaţionale privind drepturile omului? Dacă litera şi spiritul reglementărilor UE privind drepturile omului ar fi respectate, celor 7% dintre romĂnii care nu au Ăn ţara lor nici un fel de şansă de a supravieţui prin muncă ar trebui fie să li se acorde azil politic de către guvernele Marii Britanii, Franţei, Belgiei, Italiei şi aşa mai departe, fie să li se asigure restabilirea egalităţii de şanse prin creare de locuri de muncă. Dar Ănainte de a reproşa autorităţilor UE şi naţionale efectele catastrofale ale actualului declin economic, cred că mulţi romani ar trebui să Ănţeleagă că procesul de dispariţie accelerată a locurilor de muncă este, oriunde, un proces ireversibil sau entropic şi nu reversibil. Cu alte cuvinte, un loc de muncă pierdut determină o comprimare a economiei, Ăn timp ce crearea unui nou loc de muncă Ăn locul celui pierdut implică inevitabil investiţii suplimentare.
Ăn acest context, pasivitatea şi indiferenţa cu care majoritatea romĂnilor asistă la diminuarea dramatică a locurilor de muncă reprezintă de fapt o acceptare tacită a incompetenţei şi a iresponsabilităţii liderilor politici şi a funcţionarilor publici.
Probabil că Ăntr-o ţară unde auzim nepermis de des: Asta e!, Timpul le rezolvă pe toate! sau teribilul Mai rău să nu fie!, nici nu s-ar putea altfel ...
Conf. dr. ing. Nicolae Ţăran, Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Economie şi de Administrare a afacerilor, Catedra de Management.
vizitator